ULTIMA ORĂ // Procuratura a depus apel împotriva achitării celor doi luptători K1

Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Râșcani a contestat astăzi sentința primei instanțe prin care unul dintre luptătorii K1 a fost achitat în totalitate, iar celălalt – achitat parțial și condamnat la amendă pentru ”huliganism”.

Sentința de achitare a fost pronunțată pe 26 iunie, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Procurorul a criticat sentința ca fiind una ilegală și a depus apel, insistând pe condamnarea celor doi la câte 15 ani închisoare, pe ambele capete de acuzare: huliganism și vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, soldată cu decesul unei persoane.

Curtea de Apel Chișinău urmează să fixeze data și ora examinării apelului înaintat de procuror.

Cazul a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai 2018, în timpul unei altercații în parcarea unui centru comercial, când inculpații, împreună cu un coparticipant, l-au bătut crunt pe un tânăr, care a decedat, peste câteva zile, la spital.

Dosarul în privința coparticipantului a fost disjuns într-o procedură separată, acesta fiind anunțat în căutare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share