Ultima oră! Putin a anunțat când și contra cui va folosi armele nucleare

federatia rusa, moscova kremlin, putin 66 de ani, Cadou impresionant primit de către Vladimir Putin de ziua sa, anexarea crimeei, armata rusa transnistria, dodon putin, 

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia îşi va folosi armele nucleare doar în situaţia în care va fi atacată, scrie Associated Press.

Declaraţiile au fost făcute de Putin la Soci, la o întâlnire a Clubului de Discuţii Valdai. Doctrina nucleară a Rusiei nu stipulează un atac preventiv, dar Moscova este determinată să răspundă la un atac al unui potenţial agresor, a declarat Putin.

„Conceptul nostru este să răspundem la un atac. Pentru cei care ştiu, nu trebuie să explic despre ce este vorba, dar pentru cei neiniţiaţi, voi explica din nou. Acest lucru înseamnă că suntem pregătiţi şi vom folosi armele nucleare doar când suntem siguri că un potenţial agresor atacă Rusia”, a declarat Putin, citat de ProTV.

„Agresorul trebuie să ştie că răspunsul este inevitabil şi că va fi distrus. Iar noi, victimele agresiunii, vom merge în rai ca martiri în timp ce ei vor muri, pentru că nici nu vor avea timp să se căiască”, a adăugat el.

Putin a precizat că Rusia nu ar începe niciodată un război nuclear, pentru că acest lucru ar duce la o catastrofă.

În ceea ce priveşte relaţiile cu Statele Unite, preşedintele rus a declarat că el şi omologul său american, Donald Trump, au viziuni diferite privind anumite probleme, dar acest lucru nu împiedică un dialog bilateral.

„Avem un dialog normal, chiar profesionist iar el cu siguranţă mă ascultă şi nu doar că ascultă, reacţionează la argumentele interlocutorului său şi pot vedea acest lucru. Poate că nu este de acord în anumite privinţe, la fel cum nici eu nu sunt de acord cu el uneori”, a declarat Putin.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share