Actual

ULTIMA ORĂ // Reprezentanta unei companii de construcții, reținută de CNA pentru trafic de influență

Pinterest LinkedIn Tumblr

Directoarea unei companii de construcții din Chișinău și adjuncta sa sunt cercetate penal pentru trafic de influență, după ce ar fi promis mai multor investitori că vor soluționa problema dării în exploatare a unui bloc de locuințe din sectorul Râșcani al Capitalei. Acestea ar fi colectat suplimentar de la locatarii imobilului mijloace financiare pentru a influența membrii comisiei de recepție finală a construcției să semneze actul.

În cadrul investigațiilor, efectuate de CNA și procurorii anticorupție, s-a constatat că, în anul 2012, 49 de persoane ar fi investit în apartamente dintr-un bloc de locuit, construcția căruia nici până astăzi nu a fost finalizată. Potrivit acestora, reprezentanții companiei le-ar fi promis că pot influența membrii comisiei de recepție finală a lucrărilor să dea în exploatare construcția. Pentru semnarea procesului-verbal, reprezentanții companiei ar fi colectat de la 35 de familii câte 150 de euro, bani pe care i-ar fi transmis membrilor comisiei.

În această dimineață, CNA și procurorii au efectuat percheziții la directoarea companiei și adjuncta sa, ultima fiind reținută pentru 72 de ore. În urma perchezițiilor, au fost ridicate telefoanele mobile ale persoanelor bănuite, precum și înscrisuri de ciornă cu evidența mijloacelor bănești ilegale, pretinse și primite pentru semnarea procesului-verbal de recepție finală. În prezent, sunt cercetate toate circumstanțele legate de construcția blocului, inclusiv aspecte ce țin de implicarea altor persoane responsabile.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la primirea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

loading...

Comments are closed.