ULTIMA ORĂ // Secretarul general al NATO a fost informat despre intenția SUA de a se retrage din medierea negocierilor de pace în Ucraina

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a discutat astăzi cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru a-l informa cu privire la propunerea de pace prezentată ieri delegației ucrainene la Paris și oficialilor ruși prin telefon.

Potrivit comunicatului Departamentului de Stat, „secretarul a transmis speranța președintelui Trump și a Statelor Unite ca această propunere să fie acceptată și să conducă la o pace durabilă și de lungă durată în Ucraina”.

Totodată, Marco Rubio a avertizat că, „deși națiunea noastră s-a angajat să contribuie la încheierea războiului, dacă nu se conturează în curând o cale clară către pace, Statele Unite se vor retrage din eforturile de mediere a conflictului”.

Discuția are loc în contextul în care administrația de la Washington încearcă să impulsioneze negocierile de pace, dar nu exclude posibilitatea de a se retrage din proces dacă nu se obțin rezultate concrete.

În acelaşi context, preşedintele american a precizat că nu este interesat de continuarea eforturilor de mediere ale SUA decât dacă ambele părţi sunt dispuse să ajungă la un compromis.

„Dacă, din anumite motive, una dintre cele două părţi face lucrurile foarte dificile, vom spune doar: ‘Sunteţi nişte proşti. Sunteţi proşti, sunteţi nişte oameni groaznici’ şi ne vom da la o parte. Dar să sperăm că nu va trebui să facem asta”, a explicat Donald Trump. Întrebat dacă va pune capăt sprijinului său pentru Ucraina, preşedintele american a evitat un răspuns clar. A spus că încă mai crede într-o soluţie negociată la această problemă. Prioritatea sa este să pună capăt războiului, a subliniat el.

Trump a respins ideea că Rusia s-ar putea juca cu el. „Nu, nimeni nu se joacă cu mine”, a insistat el.

Total
0
Shares
Total
0
Share