ACTUALIZARE // Situație excepțională la Ambasada Republicii Moldova în SUA. Detalii de la ambasadorul Kulminski

Ambasada Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii a anunțat existența unei situații excepționale la sediul misiunii diplomatice, care a dus la anularea evenimentului dedicat colindelor și împodobirii bradului, programat pentru astăzi.

„Din cauza unei situații excepționale apărute la Ambasadă, suntem nevoiți să anunțăm anularea evenimentului de astăzi”, se menționează în anunțul publicat de misiunea diplomatică.

Ulterior, Ambasada a publicat și o imagine din care reiese că la fața locului au intervenit mai multe echipaje ale serviciilor de urgență, inclusiv autospeciale de pompieri. Fotografia sugerează producerea unui incident care a necesitat intervenția acestora, posibil un incendiu, însă acest lucru nu a fost confirmat oficial.

“Clădirea este foarte veche, un monument arhitectural, reparațiile costă și, deseori, sunt dificile. A avut loc un scurtcircuit, a izbucnit un incendiu, pompierii au intervenit la timp și a fost evitată o situație foarte dificilă, ireparabilă”, ne-a comunicat Vlad Kulminski, Ambasadorul Republicii Moldova în SUA.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share