ULTIMA ORĂ // Un ofițer de investigații din Chișinău a fost reținut pentru fapte de corupție

Procuratura Anticorupție informează că, în seara zilei de ieri, 10 ianuarie 2022, procurorii anticorupție cu suportul ofițerilor Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), au reținut pentru un termen de 72 de ore, un ofițer de investigații al Inspectoratului de Poliție Centru al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, vizat într-o cauză penală pornită pe faptul comiterii infracțiunii de corupere pasivă (art.324 alin.(2) lit.b) și c) din Codul penal).

Remarcăm că, ofițerul de investigații vizat este bănuit că, ar fi pretins, acceptat și primit 20 000 lei de la un cetățean pentru adoptarea unei decizii favorabile, în cadrul unei cauze penale în care ultimul este vizat.

Despre acțiunile întreprinse și soluția emisă pe caz, Procuratura Anticorupție va informa opinia publică, revenind cu informații suplimentare.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share