ULTIMA ORĂ // Urmărirea penală pe dosarul „7 aprilie” a fost reluată

În urma verificării informației relatate de către cetățeanul Boris Sprîncean, în cadrul unei emisiuni televizate din data de 10 noiembrie 2021 și ulterior depunerii unei sesizări la acest subiect de către deputatul Lilian Carp, Procurorul General interimar Dumitru Robu a reluat urmărirea penală pe dosarul evenimentelor din 7 aprilie 2009 și a dispus instrumentarea dosarului de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

În continuare, urmează ca procurorii PCCOCS să întreprindă acțiunile procesual-penale necesare investigării inclusiv a versiunii înaintate de către participantul la emisiune, potrivit căruia, anumite persoane pregătite aveau rolul de deturnare a evenimentelor, prin folosirea armelor de foc.

Investigațiile vor fi efectuate inclusiv prin prisma infracțiunilor de uzurpare a puterii de stat, dezordinilor în masă și imperativului securității naționale. În acest sens, procurorii vor valorifica și cooperarea cu alte instituții ale statului.

Procuratura urmează să informeze societatea despre desfășurarea investigațiilor, cu respectarea prevederilor legale.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
Total
0
Share