Ultimul membru al unui grup criminal care a traficat peste 10 persoane – trimis în judecată de către procurori

organizatie criminala, pccocs, gruparea kitaetz, grupuri criminale moldova
Luni, 30 septembrie 2019, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis spre examinare în instanța de judecată dosarul penal pe învinuirea ultimului membru al unui grup criminal organizat în traficarea a 10 persoane adulte și copii, care a activat acum 15 ani în Moscova, Rusia.
Găsit și dat pe mâna justiției, după 15 ani de la traficarea ființelor umane
Astfel, urmare a faptului că acest membru activ al grupului a fost reținut în luna august a anului 2019 și extrădat autorităților Republicii Moldova, s-a reușit ca peste o perioadă de 15 ani de la momentul comiterii crimelor să fie realizat unul din scopurile esențiale a procesului penal, ca orice persoană să fie pedepsită potrivit vinovăției sale. În consecință, inculpatul riscă o pedeapsă cu închisoarea pentru un termen de 20 de ani sau detențiune pe viață. La această etapă, infractorul se află sub arest, în așteptarea deciziei instanței de judecată.
Grupul criminal a traficat un număr de 10 victime identificate, dintre care două minore. Una din victimele minore, sub presiune psihologică, a încercat să scape din mâinile traficanților și a sărit de la etajul șase al unui bloc locativ din Moscova, în urma cărui fapt a suferit leziuni corporale grave.
Alți membri ai grupului – condamnați pentru termene de până la 18 ani de detenție în închisoare
Activitatea grupului criminal organizat pe care procurorii l-au destructurat și-a desfășurat acțiunile ilegale în anii 2002-2004. Aceasta avea un număr de 7 membri activi, care în anii 2006-2008 au fost condamnați la ispășirea pedepsei cu închisoarea pentru termene între 15 și 18 ani.
Total
0
Shares
Total
0
Share