Un act falsificat și un obuz, descoperite de către colaboratorii IGPF

La sfârșitul săptămânii trecute, în apropierea râului Prut a fost depistat un obuz, posibil din timpul celui de-al doilea război mondial, iar la trecerea frontierei – identificat un șofer cu permisul de conducere falsificat.

Primul caz a fost consemnat de către patrula Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni, în timpul desfășurării misiuni de control și supraveghere a graniței moldo-române. Astfel, la o distanță de 400 metri de la malul Prutului, pe direcția localității Pogănești, raionul Hîncești, polițiștii de frontieră au depistat obuzul. Operativ, au fost anunțate prin Serviciul 112 autoritățile de responsabilitate, iar până la sosirea echipajelor speciale și pe parcursul cercetărilor, perimetrul a fost securizat. Echipa de intervenție a preluat materialul exploziv, asigurând neutralizarea acestuia în condiții de siguranță.

În context, Poliția de Frontieră face un apel către populație să prezinte atenție maximă și să informeze autoritățile competente când sunt depistate obuzuri sau muniții. Viața are prioritate și nu trebuie să ne supunem riscurilor.

În cel de-al doilea caz este vizat un cetățean al R. Turcia, în vârstă de 35 de ani, care a prezentat la controlul de documente un permis de conducere falsificat. Persoana a fost identificată în fluxul din punctul de trecere a frontierei Sculeni. În cadrul cercetărilor amănunțite asupra permisului, pretins a fi eliberat de către autoritățile turce, polițiștii de frontieră au stabilit că actul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic. Străinului i-a fost refuzată trecerea frontierei de stat. cercetările pe caz continuă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share