Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața, duminică seara, în sala sportivă a unui colegiu din sectorul Botanica al municipiului Chișinău. Medicii chemați la fața locului nu au mai putut salva viața tânărului, informează Direcția de Poliție Chișinău.
”La data de 27 octombrie curent, prin intermediul Serviciului 112, a fost înregistrat un caz privind decesul unui minor de 16 ani într-o sală sportivă a unui colegiu din sectorul Botanica. La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii și medicii de pe ambulanță. În pofida manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul medical, minorul a fost declarat decedat. Potrivit constatărilor preliminare, pe corpul neînsuflețit nu au fost găsite semne de moarte violentă. Cazul a fost înregistrat, iar toate circumstanțele urmează a fi stabilite în cadrul anchetei inițiate”, a declarat pentru Unimedia.info ofițerul de presă al Direcției de Poliție Chișinău, Cristina Talpă.
Circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite de anchetă.
