Lifestyle

Un adolescent din Australia a murit după ce a fost înțepat de cea mai veninoasă vietate marină

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un băiat de 17 ani din Australia a murit după ce a fost înțepat de o meduză din specia Cubozoa, cea mai veninoasă vietate marină, în timp ce înota lângă plaja Queensland, informează BBC

Tânărul era menținut în viață de aparate și a fost deconectat luni, la aproximativ o săptămână de la incident, a anunțat poliția din statul Queensland.

Moartea lui este prima cauzată de această specie în Australia în ultimii 15 ani.

Meduza australiană de cutie, denumită așa după forma sa, este considerată a fi cea mai veninoasă vietate marină. Are tentacule lungi pline de pungi cu venin. Când aceste venin este injectat în corpul uman, poate duce la paralizie, stop cardiac și moarte.

Autoritățile locale au anunțat că băiatul înota în apropierea orașului Bamaga din Cape York, și că a fost înțepat pe 22 februarie. Tânărul a fost tratat la fața locului, apoi transportat cu un elicopter la spitalul Townsville.

Speciile letale de meduze Cubozoa se regăsesc în special în apele tropicale din nordul Australiei. În comunitățile de pe coastă există semne care îi avertizează pe oameni să nu intre în apă în anumite perioade.

loading...

Comments are closed.