Externe

Un afacerist și-a cumpărat o mașină de lux cu banii din ajutorul de stat primit pe timp de pandemie

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un afacerist din Texas a folosit în scopuri personale banii primiți de la autorități ca finanțare în perioada pandemiei de coronavirus, transmite Telegraph.md, cu referire la Noi.md

Nu este singurul caz de acest gen din Statele Unite ale Americii. Lee Price III, 29 de ani, a obținut 1,6 milioane de dolari din fondurile alocate pentru ajutorarea firmelor mici și mijlocii pe perioada pandemiei de COVID-19.

Cu banii respectivi, bărbatul și-a făcut toate poftele. El și-a cumpărat o mașină de lux, un ceas scump și a mers în cluburi. Afaceristul este acuzat de fraudă bancară, fals în declarații către o instituție financiară și alte infracțiuni, a anunțat biroul procurorului general al Statelor Unite ale Americii.

Autoritățile federale au declarat că Lee Price III a primit două împrumuturi, unul de 900.000 de dolari și altul de 700.000 de dolari. Acesta a cheltuit banii pe un Lamborghini Urus, un Ford F-350 2020 și un ceas Rolex.

De asemenea, bărbatul a lăsat mii de dolari în cluburi de striptease și în cluburi de noapte din Houston. Lee Price III nu este singurul american care a folosit în scopuri personale fondurile oferite de autorități în plină criză de COVID-19.

David T. Hines, un bărbat din Florida, a fost acuzat de fraudă bancară, după ce și-a cumpărat o mașină evaluată la 318.000 de dolari.

Citește și: FOTO // Explozia Beirut a creat un crater lat de 124 de metri

loading...

Comments are closed.