Un al doilea transport de ventilatoare donate de SUA a sosit în Rusia

Un avion militar american a aterizat joi la Moscova având la bord 150 de ventilatoare pentru respiraţie asistată donate de SUA pentru a fi folosite în spitalele ruse unde sunt trataţi bolnavii de COVID-19, al doilea transport de acest fel în ultimele două săptămâni, relatează AFP potrivit Agerpres.

În total 200 de ventilatoare fabricate în SUA au fost oferite Rusiei. Aceste aparate, în valoare de circa 5,6 milioane de dolari, ”sunt o donaţie pentru poporul rus” şi sunt ”de cea mai bună calitate pe plan mondial”, a scris pe Twitter purtătoarea de cuvânt a ambasadei SUA la Moscova, Rebecca Ross, în timp ce ambasadorul american John Sullivan a fost prezent la aeroport la sosirea avionului.

”Apreciem foarte mult ajutorul american”, a afirmat la rândul său ambasadorul rus la Washington, Anatoli Antonov, într-o declaraţie acordată televiziunii ruse.

Donaţia americană survine la două luni după ce şi Rusia a trimis ventilatoare în Statele Unite, gest atunci foarte mediatizat, dar care avea să devină stânjenitor pentru Moscova după ce acel tip de ventilator a provocat în spitale ruseşti incendii soldate cu victime. În final, ventilatoarele ruseşti nu au mai fost folosite în SUA şi fac obiectul unor verificări în ambele ţări.

Între timp, Rusia a ajuns a treia ţară din lume cea mai afectată de pandemia de COVID-19, după SUA şi Brazilia, având confirmate până joi 441.108 cazuri de infectare cu noul coronavirus. În schimb, numărul deceselor provocate de această boală în Rusia este mai mic faţă de cel din SUA sau din ţările vest-europene, tot până joi fiind înregistrate 5.384 de decese, conform datelor comunicate de autorităţile ruse, sinceritatea cifrelor oficiale fiind însă uneori pusă la îndoială.

Total
0
Shares
Total
0
Share