Externe

Un american și-a înjunghiat de zeci de ori cei doi copii, convins fiind că se vor transforma în „reptilieni”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un bărbat din California, adept al teoriilor conspirației QAnon și Illuminati, și-a ucis cei doi copii, de teama ca aceștia să nu se transforme în „reptilieni”, după ce „au luat ADN-ul șarpelui” de la mama lor. El și-a recunoscut crimele și a fost reținut de polițiști, potrivit NBC News.

Matthew Taylor Coleman, un bărbat în vârstă de 40 de ani, proprietar al unei școli de surf din California, a recunoscut în fața anchetatorilor FBI că și-a omorât cei doi copii, o fetiță de 3 ani și un băiețel de un an, folosind un instrument ascuțit pentru pescuit, cu care i-a înjunghiat.

Potrivit polițiștilor, fetița a fost înjunghiată de 12 ori, iar băiatul, de 17 ori.

Argumentul bărbatului pentru faptele sale este unul șocant. El le-a spus anchetatorilor că și-a omorât copiii de teama că aceștia „vor deveni niște monștri”, după ce teoriile conspirației l-au determinat să creadă că soția sa a transmis „ADN-ul șarpelui” celor mici.

Bărbatul a spus că a aflat despre „ADN-ul șarpelui” prin teoriile conspirației QAnon și Illuminati.

Coleman le-a mărturisit anchetatorilor că este conștient că ceea ce a făcut este greșit, dar „aceasta a fost singura cale de acțiune pentru a salva lumea”.

Bărbatul a fost prins, fiind reclamat la poliţie de soţia sa, care era îngrijorată că a plecat cu copiii şi nu a mai răspuns la mesajele ei. Polițiștii l-au găsit pe Coleman cu ajutorul funcției de căutare a telefonului mobil, care a arătat că acesta ajunsese în Mexic, Rosarito.

Ulterior, poliţiştii au sesizat FBI, fiind un caz de răpire, iar autorităţile l-au reţinut după întoarcerea în SUA.

Bărbatul şi-a recunoscut crimele şi le-a spus anchetatorilor unde se află arma cu care şi-a ucis copiii. Acesta a identificat cadavrele recuperate de autorităţile mexicane.

Sursa: Digi24

loading...

Comments are closed.