Un băiat din Marea Britanie care a stat 11 luni în comă s-a trezit și nu știe nimic despre pandemia de Covid-19

Un băiat care a stat 11 luni în comă s-a trezit și nu știe nimic despre coronavirus și despre schimbările pe care pandemia le-a adus în toate colțurile lumii, chiar dacă a contractat de două ori virusul. Acum familia se gândește cum îi va explica tânărului ce este Covid-19 și cum a afectat toată planeta Pământ în timp ce el era inconștient.

Ziua de 1 martie 2020 a fost ziua în care Joseph Flavill, un băiat în vârstă de 19 ani din Marea Britanie, a fost lovit de o mașină în timp ce se plimba pe străzile orașului Burton. Imediat după accident, tânărul a fost transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral grav și a intrat în comă, cu doar trei săptămâni înainte de primul lockdown din Marea Britanie, scrie The Guardian.

Familia se gândește cum să îl pună la curent pe băiat în ceea ce privește pandemia

Recent, Joseph și-a recăpătat conștiința iar membrii familiei se gândesc cum să îi spună acestuia despre pandemia de coronavirus.

„El nu știe nimic despre pandemie. Pur și simplu nu știu de unde să încep cu asta. Acum un an, dacă cineva mi-ar fi spus ce urmează să se întâmple, nu aș fi crezut. Nu am nicio idee despre cum va ajunge Joseph să înțeleagă prin ce am trecut cu toții”, a afirmat mătușa lui Joseph pentru jurnaliștii The Guardian.

Din cauza restricțiilor impuse de pandemie, rudele sale nu au voie să îl viziteze, însă țin legătura cu el prin intermediul apelurilor video. Membrii familiei i-au spus despre pandemie doar cât să îl facă să înțeleagă de ce nu pot fi acolo cu el.

Potrivit mătușii sale, Joseph a început să facă progrese remarcabile în ceea ce privește recuperarea: clipește, zâmbește și își poate mișca picioarele.

Băiatul a fost diagnosticat de două ori cu Covid-19

În unitatea medicală, băiatul a fost diagnosticat de două ori cu virusul SARS-CoV-2. Prima dată s-a întâmplat când se afla în comă, iar a doua oară, după ce s-a trezit. Cu toate acestea, el a învins virusul.

Acum, pe Joseph îl așteaptă o recuperare de lungă durată. Printr-o campanie de strângeri de fonduri, familia a reușit să strângă peste 30.000 de lire sterline pentru a-l sprijini pe Joseph în recuperarea sa.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share