Un bărbat de 75 de ani a căzut într-o gură de canalizare la Buiucani

În după amiaza zilei de 2 martie pompierii Detașamentului de salvatori și pompieri sectorul Buiucani au fost solicitați pentru a scoate un bărbat în vârstă de 75 de ani după ce a căzut într-o gură de canalizare pe strada Ion Luca Caragiale din municipiul Chișinău.

Apelul unui trecător care a auzit strigătele disperate ale bărbatului a fost recepționat la ora 12:36. La fața locului a fost îndreptată o echipă de salvatori care a reușit să intervină pentru salvarea persoanei.

Operațiunea a durat până la 10 minute, timp în care pompierii au recuperat bărbatul din gura de canalizare cu adâncimea de aproape trei metri și diametru de un metru. După finalizarea operațiunii bărbatul a primit îngrijirile de rigoare fiind preluat de un echipaj medical.

Potrivit primelor cercetări, cel mai probabil persoana nu a observat gura de canalizare deschisă și a căzut din imprudență, obținând un traumatism la picioare. La moment viață acestuia nu este în pericol.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share