Un bărbat din Făleşti trimis pe banca acuzaţilor pentru că şi-a omorât vecina, după care i-a dat foc

Procuratura raionului Fălești, informează despre terminarea într-un timp restrâns a urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată, a unei cauze penale, în care este învinuit un bărbat dintr-o localitate din raionul Fălești, pentru că şi-a omorât, cu o deosebită cruzime vecina, săvârșind infracțiunea prevăzută de art. 145 alin. (2) lit. j) din Codul penal.

Mai exact, bărbatul este acuzat că, la începutul lunii mai 2022, aflându-se în gospodăria sa, amplasată într-o localitate din raionul Fălești, fiind în stare de ebrietate alcoolică, urmare a apariției unui conflict spontan, şi-a omorât cu deosebită cruzime vecina, care venise la el în ospeție, aplicându-i acesteia multiple lovituri cu o rangă metalică pe diferite părți ale corpului, după care pentru a-și ascunde urmele infracționale și a se izbăvi de cadavru, l-a târât în curtea casei sale, unde l-a incendiat.

În procesul de audiere referitor la circumstanţele în care a săvârşit omorul, bărbatul vizat şi-a recunoscut vinovăţia.

Precizăm că, de la inițierea cauzei penale până la momentul terminării urmăririi penale, persoana acuzată se află în stare de arest preventiv.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share