Externe

Un bărbat și-a înscenat moartea ca să evite o condamnare, dar și-a scris greșit certificatul de deces

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un bărbat din Long Island și-ar fi creat un un certificat de deces fals pentru a evita o condamnare la închisoare, dar o greșeală l-a dat de gol, potrivit procurorilor din districtul Nassau, New York, citați de CNN.

Robert Berger, în vârstă de 25 de ani, era acuzat de deținere de bunuri furate și de tentativă de furt. El a pledat vinovat la ambele acuzații.

Acesta trebuia să fie condamnat pe 22 octombrie 2019, dar la audieri, fostul avocat al lui Berger, Meir Moza, a declarat că acesta a murit.

Moza a dat instanței o copie a presupusului certificat de deces al lui Berger, furnizat de logodnica acestuia.

Certificatul spunea că Berger s-a sinucis, iar cauza morții era sufocarea.

În urma investigațiilor ulterioare, procurorii au observat însă cuvântul „registru” scris greșit și au văzut diferențe legate de tipul și dimensiunea literelor folosite pentru scrierea certificatului. Departamentul de Sănătate din New Jersey a confirmat procurorilor că certificatul este fals, potrvit procurorilor.

Falsificarea de documente este întotdeauna o idee proastă și l-am fi prins oricum, dar faptul că nu a verificat ortografia a făcut ca această fraudă să iasă în evidență”, potrivit unui comunicat de presă.

loading...

Comments are closed.