Politic

Un colaboraţionist sovietic în Senatul României: Ion Hadârcă, aparatcik a Partidului Comunist din URSS

Pinterest LinkedIn Tumblr

Astfel aud în codrii mei, pe Nistru,
Cum se deşteaptă-n pînze şi furtuni
Pămîntul meu, Moldova comunistă,
Ca oamenii ca pîinile de buni.“

„Patria mea, Uniunea Sovietică, este Leagănul de pace, oblăduit cu cel mai mare cumpăt şi înţelepciune însutită. Zic însutit, fiindcă deasupra-i veghează sfatul omenos a o sută de popoare.“

Ion HADÂRCĂ, senator Parlamentul României

Falsificarea propriei biografii şi deghizarea unui complice al dictaturii în mantia de erou al libertăţii nu s-au inventat ieri. Sînt procedee clasice, aproape la fel de vechi ca legendele Olimpului ori ca „istoriile paralele“. Cu cît moralitatea şi memoria unei comunităţi sînt mai deficitare, cu atît mai mult au succes mistificările de acest gen, iar impostorii sînt încurajaţi să ducă tupeul pe culmile neruşinării, la pachet cu cariere fulminante, care îi aduc din nou în capul mesei pe corifeii „vechiului regim“. În ultimul sfert de secol, România a fost paradisul acestui tip de faună socială. Şi fiindcă izul de naţional-comunism nu era probabil suficient, i s-au adăugat şi condimente sovietice de peste Prut. Ambalate în culori liberale.

„Un mare patriot basarabean“ (Ro-Potemkin Production)

De la sfîrşitul anului 2016, Ion Hadârcă este membru al Parlamentului României, fiind ales în Senat, pe listele partidului condus de fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu. Cei care nu ştiu cine e Ion Hadârcă pot afla mai multe informaţii din două surse de primă mînă: pagina oficială de Facebook a senatorului şi pagina sa de pe Wikipedia, care pare una cvasioficială, prin multitudinea detaliilor personale şi tonul eminamente pozitiv al prezentării informaţiilor.

Ce aflăm, deci, de pe pagina de Facebook a senatorului ALDE? Că Ion Hadârcă e „poet, membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, om politic“, fiind născut în 1949, în stînga Prutului. Că are o activitate ştiinţifică prodigioasă, că a scris peste 40 de cărţi şi a primit o mulţime de premii şi distincţii, printre care şi un premiu al Academiei Române.

Din aceeaşi pagină de Facebook aflăm că activitatea politică a lui Ion Hadârcă a început în 1986: „Se încadrează în Mişcarea de eliberare naţională şi de trezire a conştiinţei de neam (1986-1996), fiind unul dintre fondatorii acestei Mişcări. Este primul preşedinte al Frontului Popular din Moldova (1989-1992) şi preşedinte al primei Mari Adunări Naţionale din 27 august 1989, declaraţia căreia cerea, în plin totalitarism, denunţarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop, statalitatea limbii române, independenţa faţă de imperiu şi unitatea neamului românesc. […] Şi-a adus aportul la instituirea tricolorului şi stemei de stat, legalizarea imnului Deşteaptă-te, române. A condamnat Puciul Comunist din august 1991 fiind desemnat a fi (între 19 şi 27 august 1991) şeful guvernului Republicii Moldova în exil pentru cazul reinstaurării dictaturii imperiale“.

Cei care ar mai avea dubii vizavi de acest de Gaulle literar al Basarabiei pot afla, de pe pagina de Wikipedia, detalii mai vechi din trecutul său glorios: „Demisionează de la editură în anul 1981 din motive ideologice, neîmpărtăşind politica cenzurii oficiale, care se înăsprise mult în perioada tipăririi în Occident a romanelor lui Soljeniţîn şi a activizării mişcării disidente Solidaritatea din Polonia“.

Pe scurt, s-ar părea că ALDE a adus în Senatul României un monument viu al luptei pentru libertate şi pentru românism, un vechi disident din URSS, aliat de la distanţă al legendelor numite Soljeniţîn, Walesa ori Michnik, care a devenit apoi un militant de frunte al luptei contra regimului sovietic de ocupaţie. O combinaţie de Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu. Un erou neopaşoptist, care merită respectul şi admiraţia noastră, precum şi un loc de onoare în cărţile de istorie.

Sau nu?

„Portretul cameleonului la tinereţe“ (Studiourile Mosfilm)

Dacă vrem să aflăm care e biografia reală a patriotului anticomunist/antisovietic din menajeria ALDE, putem începe, deşi pare imposibil, tot cu pagina de Facebook a senatorului Hadârcă. Mai precis, cu lunga listă de premii: între un premiu din 2001 (al revistei Convorbiri literare) şi unul din 1998 (oferit de Consiliul Judeţean Suceava), apare, ca nuca-n perete, întorcîndu-ne mult în timp, un premiu din 1979: „Premiul Tineretului din republică“. Pauză de gîndire.

Care „republică“, în 1979? Cum Ion Hadârcă era atunci cetăţean al Uniunii Sovietice, „republica“ nu prea putea fi alta decît Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. În acest caz, cum de un disident ca el primea un „premiu al tineretului din republic“? Să fi fost premiul unei organizaţii clandestine de tineret?

E timpul să lăsăm comedia falsei naivităţi şi să plonjăm direct în grotescul realităţii: Ion Hadârcă a fost, pînă aproape de sfîrşitul Uniunii Sovietice, un colaboraţionist de frunte al regimului de dictatură comunistă, care a ocupat, începînd din 1940, Basarabia. Iar acest fapt nu e deloc un secret pentru oamenii de cultură sau pentru politicienii din Republica Moldova. Fiindcă activitatea de propagandist al regimului sovietic a fost una la vedere, de lungă durată, începută din tinereţe şi răsplătită cu funcţii, premii şi alte avantaje.

„Premiul Tineretului din republică“, cum l-a deghizat senatorul ALDE, încercînd cu tupeu să-şi ascundă urmele, avea, de fapt, alt nume: Premiul „Boris Glavan“, decernat de Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Adică al organizaţiei de tineret a Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. Iar dacă domnul Tăriceanu sau alţi liberali patrioţi cred că tovarăşul coleg Hadârcă a primit acel premiu pentru o epopee în hexametri, n-au ghicit. Tov. senator ALDE a fost premiat pentru un vibrant poem-omagiu, închinat chiar eroului sovietic, care dădea numele premiului.

Acel premiu primit din partea „CC al UTC“ (ca să traducem „pentru uzul delfinilor“) a fost pentru Ion Hadârcă doar începutul ascensiunii într-o carieră începută din fragedă tinereţe, cînd, după terminarea studiilor medii, a fost angajat la gazeta Calea leninistă (unde probabil că scria eseuri despre Cioran, Eliade şi Ionesco). Evident că premiul tineretului sovietic i-a deschis calea disidentului nostru spre funcţii de conducere în structurile literare ale RSSM. Dintr-o astfel de funcţie a demisionat, dacă e să-l credem, atunci cînd s-a hotărît să îmbrace cămaşa disidenţei. Numai că, după acest episod glorios, urmează, în biografia lui Ion Hadârcă, ceva cu totul bizar, dacă nu chiar supranatural: „este numit director al cenaclului literar Luceafărul de pe lîngă revista Tinerimea Moldovei “. Traducere: revista respectivă era editată de (aţi ghicit …) acelaşi Comitet Central al Uniunii Tineretului Comunist. Un fel de Scînteia tineretului a Basarabiei sovietice. Cum de primea o astfel de funcţie taman un disident care demisionase nu demult din sistemul literaturii socialiste? Mister.

Fiind un tovarăş de nădejde, disidentul Hadîrcă primeşte, peste numai doi ani, o funcţie de conducere la Uniunea Scriitorilor din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Iar peste alţi doi ani, în 1987, dovedind că merită încrederea „organelor“, ajunge secretar „al biroului organizaţiei de partid al breslei scriitoriceşti“. Dacă aţi crezut, împreună cu dl Tăriceanu & Co, că acel partid era Partidul Conservator din Marea Britanie sau Partidul Republican din SUA, iar v-aţi înşelat – era Partidul Comunist din Uniunea Sovietică.

Ce făcuse „disidentul“ Ion Hadârcă pentru a primi funcţia de secretar de partid al structurii de propagandă literară din subordinea Partidului Comunist? Multe. Livrase puterii sovietice un şirag de perle literare, menite să îndoctrineze basarabenii şi să-i îndepărteze cît mai mult de România. Încă din fragedă pruncie, cum încerca actualul senator ALDE cu Baciul mieilor chirilici (volum apărut în 1981), o suavă odă închinată alfabetului care îi separa de România pe cei din stînga Prutului, încă din 1812. Odă tradusă în acelaşi an în limba rusă, semn că era în perfectă consonanţă cu liniile directoare ale propagandei sovietice. La fel cum erau şi versurile închinate carnetului de membru al Uniunii Tineretului Comunist. Ori strofele care cîntau cu înflăcărare eliberarea Basarabiei, în 1940, de sub ocupaţia odiosului regim burghezo-moşieresc, fascist, nazist ş.a.m.d. De România era vorba, dacă aţi crezut cumva că domnul senator se referea la Honduras.

Iată, deci, adevărul: eroul nostru n-a început activitatea politică la sfîrşitul anilor ‘80, în fruntea mişcării de eliberare naţională din Basarabia ocupată de Uniunea Sovietică (cum ne spune pe Facebook), ci în Partidul Comunist, încă din 1974. Servind dictatura sovietică cu toată abnegaţia literară şi politică de care era capabil.

Jumătate-de-patriot-român-şchiop-călare-pe-jumătate-de-colaboraţionist-sovietic

Prezenţa lui Ion Hadârcă în conducerea mişcării de redeşteptare naţională a basarabenilor din URSS e tot simptomul unui oportunism cronic: atunci cînd a simţit că vîntul bate din altă direcţie, tov. secretar de partid a schimbat costumul de activist comunist pe cămaşa naţională, păstrînd însă bunele relaţii cu înalta nomenclatură a Partidului Comunist Sovietic. E celebră scena petrecută la tribuna unui miting din 1990 al Frontului Popular (opoziţia antisovietică din Basarabia): Ion Hadârcă, lider al Frontului, apărînd la braţ cu Petru Lucinschi, prim-secretar al Partidului Comunist din RSSM, şi declarînd că marele şef comunist e şi el „de-al nostru“. Caragiale cu nuanţe grotesc-sovietice.

Această scenă suprarealistă l-a făcut pe ziaristul francez de origine basarabeană Victor Lupan să-şi exprime, contrariat, mirarea faţă de acea bizară şi bicoloră salată à la russe. Ziaristul occidental nu ştia, pe atunci, ceea ce acum e un loc comun pentru analiştii perioadei de la finalul existenţei URSS: Fronturile Populare din republicile sovietice au fost create de KGB, ca o supapă pentru tensiunile generate de „problema naţională“ din teritoriile ocupate. Era deci nevoie de persoane de încredere care să conducă acele mişcări de opoziţie, pentru a le menţine în siajul Partidului Comunist. Ceea ce tov. Hadîrcă a şi încercat, fără jenă.

„Jumătate-de-patriot-român-şchiop-călare-pe-jumătate-de-colaboraţionist-sovietic“ – acesta ar fi un titlu potrivit pentru biografia reală a senatorului ALDE Ion Hadârcă. Într-o ţară decentă, un asemenea individ ar fi supus oprobriului public, eventual şi judecăţii penale. La noi, el e un model care dă lecţii de la tribuna Parlamentului sau, recent, dintr-un studio al TVR.

„Cît caracter, atîta ţară“, spunea un alt basarabean, Grigore Vieru. E o sentinţă pe care criza în care ne bălăcim de 27 de ani o confirmă, zilnic. Şi nu de radicalism iacobin e vorba. Ci de o minimă igienă socială. Lipsa ei şi perpetuarea mizeriei ca etalon public, în acompaniamentul unor veşnice refrene mioritice, nu pot duce decît la ceea ce avem acum: o ţară tristă, plină de horror. Uneori, cu garnitură de grotesc.

sursa: observatorcultural.ro

loading...

Write A Comment