Zile numărate au rămas până la 28 februarie, data la care Tiraspolul va convoca Congresul deputaților de toate nivelurile. Din 1990 până azi au fost 7 congrese de acest gen. Fiecare dintre acestea s-au soldat în ultimii 34 ani cu acțiuni extremiste, care-au dat naștere, au întărit și dezvoltat proiectul secesionist al Transnistriei, inspirat de grupuri militarizate și servicii speciale ale Rusiei. Se vorbește că și în 2024, liderii separatiști ar putea apela la același mecanism pentru a-și alimenta din nou revendicările extremiste, solicitând următoarele:
1) Moscovei – includerea Transnistriei ca teritoriu federal al Rusiei
2) Chișinăului – ”divorț pașnic” și anularea deciziilor RM cu privire la aplicarea taxelor vamale companiilor transnistrene, în schimbul unei vagi promisiuni de a evita o confruntare militară, în condițiile în care MGRES produce și vinde curent, iar relațiile comerciale înfloresc în stânga Nistrului fără schimbări nedorite;
3) Statelor din formatul ”5+2” – garantarea îndeplinirii acordurilor semnate anterior, care ar asigura un fel de ”scut” de protejcție regimului cleptocratic Sherrif, care dorește să evite orice noi obligații cerute astăzi de Chișinău, adică menținerea status quo
4) Populației din regiune – susținere necondiționată actualului regim, care va utiliza declarațiile de la Congres ca o formă de legitimitate viitoarelor sale acțiuni politice, în condițiile în care, enclavizarea sa face Transnistria o regiune extrem de vulnerabilă.
5) Declarația finală va susține că Transnsitria e ”parte a lumii ruse” și că orice ”aderare la UE nu reflectă opinia poporului transnistran”
6) NU este deloc o coincidență faptul organizării acestui Congres în ajunul Adresării Președintelui Putin către națiune, pe 29 februarie, ceea ce vorbește despre o planificare prealabilă și sugerează că
7) Putin va face trimitere în mesajul său politic la cererile care-i vor fi adresate din Tiraspol și în care, presupunem, va fi implorat să i-a apărarea ”cetățenilor ruși asupriți de naționaliștii moldoveni”.
8) Putin va folosi demersul deputaților din Transnistria fie ca a) un motiv de a recunoaște oficial ”independența regimului separatist”, după 3 decenii de amânări și ezitări, b) fie pentru a cere Dumei Ruse să examineze cererea Tiraspolului de a deveni subiect al statului federal, un mic Kalinigrad înfpit în burta Ucrainei și R.Moldova, care ar avea scopul să inhibe evoluțiile de mai departe ale Republicii Moldova în procesul aderării la UE, c) fie pentru a cere imperativ Chișinăului o formă de recunoaștere a pretențiilor Rusiei asupra populației formate din ”cetățeni ruși”, îndemnând RM să-i recunoască un statut special de ”republică” cu garanții de securitate din partea Rusiei, avertizând eventual că ”orice tentativă de rezolvare prin alte mijloace decât cele pașnice va atrage ”mâinia divină” (1-2 Kinjale folosite cu rol demonstrativ).
9) Oricare nu ar fi ambițiile acestor scenarii, Chișinăul ar trebui să anticipeze potențialul de conflict al intențiilor liderilor separatiști, prevenind escaladarea unei spirale militariste, dar fără a cădea în plasa unei noi serii de concesii unilaterale, legate de interesele mercantile ale grupului Gușan/Kazmalî. Chișinăul ar trebui să simuleze cel puțin câte 4-5 scenarii la fiecare ”nod decizional”, pentru a nu fi prins nepregătit de acțiunile care urmează.
Despre ce și cum ar trebui să procedăm în acest sens, discutăm în curând într-un podcast dedicat acestui subiect.
Igor Munteanu, președintele CUB