Actualitate

Un consiliu electoral distinct va asigura organizarea alegerilor în străinătate

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un consiliu electoral distinct, cu sediul la Chișinău, va asigura organizarea proceselor electorale pentru secțiile de votare constituite peste hotare, informează Safenews.md

Declarația a fost făcută de președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil, într-o conferință de presă. Până în 2019, această competență îi revenea Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale Chișinău nr.1.

Pentru votul în străinătate a fost constituită circumscripția electorală nr.38. Până la 5 iunie, CEC va decide organizarea și formarea secțiilor de votare din străinătate, în baza criteriilor stabilite de Codul Electoral.

Legislația electorală indică mai multe criterii pentru constituirea secțiilor de votare în afara țării. În cazul alegerilor parlamentare, pe lângă secțiile de votare din incinta misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova, se organizează una sau mai multe secții de votare suplimentar.

Constituirea acestor secții de votare se stabilește de către Comisia Electorală Centrală, cu avizul prealabil al MAEIE, în baza a trei criterii: numărul de alegători care au participat la scrutinul precedent organizat în circumscripția națională, numărul de alegători înregistrați prealabil și pe baza informațiilor obținute de către MAEIE de la autoritățile competente ale țărilor de reședință a cetățenilor Republicii Moldova privind numărul și locul aflării acestora.

Până acum s-au înregistrat prealabil peste 93 de mii de cetățeni. Termenul limită este 26 mai. Înregistrările pot fi făcute online pe pagina: alegator.md, pe suport de hârtie prin depunerea unei cereri semnate individual sau colectiv la CEC sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova.

Citește și: VIDEO // Corpul neînsuflețit al unui băiat de 12 ani a fost recuperat dintr-un iaz din apropierea localității Dobrogea

loading...

Comments are closed.