Externe

Un copil de 12 ani a murit de infarct după ce a jucat ore în șir, fără pauză, un joc video

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un băiat din Egipt a murit de infarct după ce a jucat ore în șir un joc video popular online. Părinții copilului de 12 ani au intrat în camera lui și l-au găsit lipsit de reacție, cu jocul PlayerUnknown’s Battlegrounds încă rulând pe mobilul lui.

Copilul a fost dus la spitalul Al-Salam din Port Said cu o ambulanță, însă Departamentul de Urgență al Direcției de Sănătate a anunțat că băiatul a murit înainte de a ajunge la spital, potrivit presei egiptene.

Procurorii au deschis o anchetă în acest caz.

Presa locală spune că băiatul – supraponderal – se jucase ore întregi, fără pauză, pe telefon. Medicii au stabilit că infarctul a survenit în urma unei creșteri accelerate a tensiunii arteriale.

După moartea copilului, Centrul Al-Azhar a lansat un avertisment cu privire la riscul reprezentat de jocurile video, așa cum este și PlayerUnknown’s Battlegrounds, care le provoacă dependență copiilor.

Specialiștii centrului spun că, deși jocul pare simplu la prima vedere, folosește metode psihologice complexe pentru a încuraja dependența și violența. Jocul îi atrage pe cei dornici de aventură, le exploatează partea competitivă, pentru că doar cei mai puternici jucători supraviețuiesc. Centrul a făcut, de asemenea, un apel către părinți, profesori și lideri religioși din Egipt să conștientizeze riscurile și să le controleze copiilor activitățile online.

loading...

Comments are closed.