Un copil de 9 ani a fost ucis în bătaie dintr-un motiv revoltător. Cine este principalul suspect?

Un copil în vârstă de 9 ani a fost ucis în bătaie pentru că a refuzat să-și facă temele. Tragedia a avut loc într-un oraș din estul Franței.

Sursele poliției locale au declarat că băiatul a fost bătut cu coada de la mătură fiindcă a refuzat să-și facă temele. Patru membri ai familiei sale au fost arestați, fiind principalii suspecți în acest caz, informează NewsWeek, care citează BBC.

Fratele, alături de iubita sa, și sora victimei sunt principalii suspcți în caz. Cei trei se aflau în casă, când copilul a fost ucis în bătaie. Potrivit oamenilor legii, mama minorului era plecată din oraș, însă, a fost arestată, la rândul ei, recunoscând că încuraja sancțiunile violente împotriva fiului său.

Pe trupul băiatului au fost descoperite urme de violență, în special în zona picioarelor. Potrivit autopsiei, victima ar fi murit în urma unui stop cardiac.

Toți cei patru membri ai familiei se află în custodia poliției din Mulhouse, însă un tânăr de 19 ani – fratele victimei – este considerat principalul vinovat.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share