Un copil de numai doi anișori a murit la spital, după ce acum două săptămâni a fost spulberat de un microbuz

Un copil de numai doi anișori, care în data e 21 octombrie a nimerit sub roțile unui microbuz s-a stins la spital.

Băiețelul era internat la Centrul Mamei și a Copilului din orașul Tiraspol. Timp de două săptămâni, medicii au luptat pentru viața copilului, însă, din nefericire, astăzi acesta a decedat.

Tragedia s-a produs în data de 21 octombrie, în jurul orei 18.00, în satul Teiu din raionul Grigoriopol.

Micuțul, împreună cu fratele său de șapte anișori alergau afară, lângă stradă, în timp ce părinții se ocupau de treburile casnice.

Din spusele șoferului de pe ruta Speia-Tiraspol, care a comis tamponarea, micuțul a ieșit brusc pe șosea, iar el nu a reușit să evite impactul.

Copilul a fost atunci dus de urgență la spital, și diagnosticat cu traume grave, comoție și  contuzie cerebrală.

Sursa: echipa.md

Total
0
Shares
 
Total
0
Share