Un cunoscut manelist snopit în bătaie într-un club ne noapte

Un cunoscut manelist din Buzău a fost snopit în bătaie într-un club. Totul s-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă, când el și formația lui au fost atacați de patronul discotecii și bodyguarzii lui.

Găbiță de la Buzău a fost internat la spital și a fost operat la picior. Acesta a povestit despre faptul că patronul clubului a fost cel care a pus la cale atacul, potrivit reporterbuzoian.ro.

„Totul a fost o răzbunare. El (patronul – n. red.) avea ciudă pe mine că nu reușisem să ajung la cântare atunci când mă chemase, fiindcă am fost foarte ocupat. Vineri am reușit să ajungem. Totul a fost bine, lumea s-a distrat, până când el s-a gândit să se răzbune. (…) Ne-au dat cu bâtele, cu sticlele și cu ce au avut la îndemână. Ne-au furat toți banii, aproape 70 de milioane. Mă rugam de el să nu mai dea, că mă omoară, dar el mai tare dădea și cerea un cuțit ca să îmi scoată un ochi. Am reușit să fug pe un geam de la etaj, în pielea goală”, a mărturisit manelistul, aflat acum internat la un spital din București.

Găbiță de la Buzău a depus plângere pentru agresiune, însă nu are încredere că polițiștii îi vor veni de hac agresorului, pentru că acesta ar mai avea câteva dosare penale.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share