Un cuplu a murit în timp ce încerca să facă un selfie

O femeie cu cetățenie britanică și un bărbat cu cetățenie australiană și-au pierdut viața, după ce au căzut de pe o stâncă în timp ce încercau să își facă un selfie pe o populară plajă din Portugalia.

Cei doi au fost găsiți miercuri dimineața de un pescar, după ce au căzut de la 30 de metri înălțime, pe Plaja Pescarilor, aflată în orașul Ericeira. În aceeași zonă, a fost descoperit și un telefon mobil, a relatat publicația portugheză Correio da Manha, citată de Independent.

Potrivit șefului serviciului de intervenție din portul Cascais, Rui Pereira da Terra, autoritățile cred că cei doi au încercat să își facă un selfie când au căzut sau că au încercat să recupereze ceva ce scăpaseră pe jos, transmite ProTV.

„Credem că incidentul a avut loc când unul din ei sau amândoi au încercat să își facă o poză”, a spus Rui Pereira da Terra, precizând că ar fi putut, totodată, să încerce să „recupereze un obiect pierdut”.

Publicația locală a mai relatat că mai mulți martori ar fi văzut cuplul încălcând bariera de siguranță și apropiindu-se de stânci mai mult decât era permis, înainte ca incidentul să aibă loc. Inițial, pescarul care a descoperit trupurile a crezut că cei doi dormeau pe plajă, dar când s-a apropiat de ei a realizat că „erau de nerecunoscut”.

Ținem legătura cu autoritățile locale în ceea ce privește moartea unei britanice în Portugalia și oferim toată susținerea familiei”, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe.

În 2014, doi cetățeni polonezi au murit, după ce au căzut în gol la Cabo da Roca, situat la 30 de kilometri de locul în care a avut loc tragedia de miercuri, în timp ce unul din copiii familiei le făcea o poză.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share