Social

Un dealer a fost reținut de polițiști chiar în timp ce vindea droguri elevilor, în curtea unei școli

Pinterest LinkedIn Tumblr

Doi elevi ai unui liceu dau ajuns la spital după ce au luat droguri pe care le-au procurat la un dealer, chiar din curtea şcolii. E vorba despre un băiat de 15 ani şi o fată de 16 cărora li s-a făcut rău după ce au tras câteva fumuri. Adolescenţii au fost îngrijiţi la spital, în vreme ce poliţiştii au prins, până la urmă, dealer-ul, transmite Digi24.ro.

Cazul s-a întîmplat la un lideu din România. După ce au luat droguri, chiar în şcoală, de la un bărbat intrat ilegal în liceu, la un moment dat, în timpul orelor, elevilor li s-a făcut rău. Profesorii au chemat ambulanţa când cei doi au spus că sunt ameţiţi şi că le vine să vomite.
 
Mircea Merea, director medical al Serviciului de Ambulanţă Arad: Echipajul Serviciului de Ambulanţă ajuns la locul intervenţiei, respectiv la liceu, a găsit o persoană de sex feminin de 16 ani care prezenta o stare confuzională, post episod lipotimic. În timp ce stabilizau pacienta au mai fost solicitaţi să acorde ajutor unui băiat de 15 ani care se simţea rău, respectiv prezenta tulburări digestive.
 
Profesorii au reuşit să îl prindă pe dealer, fără ajutorul poliţiştilor. L-au imobilizat şi i-au chemat apoi pe oamenii legii. 
 
Mama fetei: Acuma chiar mă gândesc să o mut de la şcoala aia pentru că nu există nicio siguranţă. Omul ăla era acolo în parcarea şcolii, ceea ce nu mi se pare normal, în incinta şcolii să-şi parcheze maşina. Acolo tot timpul sunt oameni de pe stradă. Sunt nişte feţe de te sperie.

Comentați știrea

loading...

Comments are closed.