Un fost deputat ACUM a cerut Procuraturii Anticorupție să verifice acțiunile ”dominatorului” Andrei Spînu

Procurorii vor verifica legalitatea contractului pe care vicepremierului Andrei Spînu l-a semnat cu Gazprom în anul 2021. Unul dintre fondatorii Comitetului pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Igor Munteanu (ex-deputat ACUM), a sesizat, azi, Procuratura Anticorupție pe subiectul contractului amendat, scrie realitatea.md

”Am solicitat astfel Procuraturii Anticorupție să clarifice a) legalitatea transmiterii de gaze naturale în stânga Nistrului fără un mecanism de colectare a achitărilor și b) introducerea unei prevederi noi privind achitarea costurilor de transport pentru tot ce excede volumul stabilit de gaze livrate zilnic RM (5,7 mln m3), c) stabilirea mecanismului de achitări, în condițiile de transparență și legalitate. Am solicitat și d) verificarea circumstanțelor încheierii anexelor din Octombrie 2021 (la Contractul Gazprom-Moldovagaz din 2006) și legalitatea acțiunilor persoanelor de demnitate publică, care au negociat și semnat anexele respective, conform art.262, 263, 265, 274 al Codului de Procedură Penală)”, a anunțat Igor Munteanu.

Totodată, Munteanu a comentat și ultima decizie a CSE, prin care Energocom i-a acordat companiei Moldovagaz un împrumut de 1,05 miliarde lei.

”Mă interesează dacă CSE nu-și asumă mai mult decât îi permit competențele (limitate) conform interpretării oferite de Curtea Constituțională, și dacă gajul cerut în schimbul acestui împrumut este cerut de la cine trebuie. Nu în ultimul rând, mi se pare interesantă ideea de a scoate din bugetul de stat 1 mlrd lei în anul 2023 fără a cere opinia Parlamentului. Cazul este curios și ne vom documenta până la a lua următorii pași necesari”, mai spune Munteanu.

Total
0
Shares
Total
0
Share