În decursul zilei de vineri, procurorii PCCOCS, cu sprijinul ofițerilor SPIA al MAI, au efectuat percheziții la domiciliul, în automobil și la biroul de serviciu curent al unui fost ofițer SIS.
👉 Abonează-te la știrile Telegraph pe Google News, Telegram și Facebook!
Acesta este suspectat de faptul că în anul 2017, în timp ce-și exercita atribuțiile de serviciu în calitate de ofițer SIS, a divulgat unor persoane terțe informație ce constituție secret de stat, atribuit domeniului securității statului. Urmare a perchezițiilor, oamenii legii au ridicat telefoane și purtători de informație, ale căror conținut va fi studiat pentru cercetarea obiectivă a cauzei. Persoana a fost citată pentru audieri, cu referire la circumstanțele cauzei.
Așa cum investigațiile sunt într-un stadiu incipient, alte date vor fi comunicate odată cu avansarea cercetărilor, timp în care figurantul se prevalează de prezumția nevinovăției.
Comments are closed.