Un împrumut condiționat în valoare de 100 mln. de EURO pentru Moldova, în faza de propunere la nivelul Comisiei Europene

În contextul pandemiei de coronavirus, dat fiind faptul că tot mai multe țări se confruntă cu o criză economică profundă, Comisia Europeană anunță un pachet condiționat de asistență macrofinanciară (MFA) de 3 miliarde de EURO pentru zece parteneri de extindere și de vecinătate, inclusiv pentru Republica Moldova, transmite Telegraph.md

Potrivit comunicatului oficial al instituției europene, Comisia a adoptat o propunere pentru un pachet de asistență macrofinanciară (MFA) de 3 miliarde de EURO pentru zece parteneri de extindere și de vecinătate pentru a-i ajuta să limiteze căderea economică ce este cauzată de pandemia de coronavirus. Propunerea se înscrie în topul strategiei „Team Europe”, răspunsul robust și țintit al UE pentru a sprijini eforturile țărilor partenere în combaterea pandemiei coronavirusului. Reprezintă o demonstrație importantă a solidarității UE cu aceste țări într-o perioadă de criză fără precedent.

Din acest pachet de 3 miliarde de EURO, pentru țara noastră a fost rezervată doar suma de 100 milioane, dar banii vor fi acordați numai după efectuarea unei evaluări a necesităților, anunță Comisia Europeană.

Fondurile vor fi puse la dispoziție timp de 12 luni sub formă de împrumuturi în condiții extrem de favorabile pentru a ajuta Moldova să-și acopere nevoile imediate și de finanțare urgentă.

Împreună cu sprijinul Fondului Monetar Internațional, fondurile pot contribui la îmbunătățirea stabilității macroeconomice și la crearea spațiului care să permită alocarea resurselor pentru protejarea cetățenilor și atenuarea consecințelor socio-economice negative ale pandemiei coronavirusului.

Totuși, propunerea Comisiei este urmează să fie supusă adoptării de către Parlamentul European și Consiliul UE. Având în vedere necesitatea urgentă a acestui sprijin, Comisia mizează pe cooperarea co-legislatorilor pentru a asigura adoptarea rapidă a propunerii.

În urma adoptării propunerii, Comisia este pregătită să plătească prima tranșă cât mai rapid posibil după adoptarea deciziei și după acordul privind un Memorandum de înțelegere cu fiecare țară parteneră. Cea de-a doua tranșă ar putea fi achitată în al patrulea trimestru al anului 2020 sau în prima jumătate a anului 2021, cu condiția ca măsurile de politică anexate să fi fost puse în aplicare în timp util.

Este de menționat că CE nu a publicat și condițiile acordării acestui împrumut, iar rata dobânzii nu este cunoscută.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share