Un individ a fost condamnat la închisoare pentru abuzul sexual al fiului său vitreg în vârstă de 5 ani

Conform sentinței din 1 decembrie 2023, un individ în vârstă de 42 de ani, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de acțiuni cu caracter sexual neconsimțite, săvârșite cu bună-știință în privința unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani și care se afla în grija făptuitorului (art.172 alin.(3) lit.a),b) din Codul penal) stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de 15 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, informează Procuratura Generală.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, aflându-se în relații de concubinaj cu o femeie și locuind cu ea și cei trei copii minori ai concubinei în aceeași casă, cunoscând cu certitudine că mezinul avea doar 5 ani, profitând de faptul că se afla în îngrijirea, ocrotirea, protecția, educarea lui și este în imposibilitate de a-și exprima voința, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, în una din zilele lunii martie 2021, aplicând constrângerea fizică si psihică în privința micuțului, și-a satisfăcut pofta sexuală în formă perversă.

Acțiunile ilicite ale inculpatului au provocat copilului suferințe fizice și psihice sub formă de coșmaruri, frică și anxietate ridicată, anxietate de separare, astenie, stres, reminiscențe traumatice și tensiune psiho-emoțională, amintiri recurente asupra evenimentului traumatizant, gânduri sumbre – stabilite prin raportul de expertiză judiciară, fiind identificat profilul psihologic al victimei abuzului sexual.

Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii imputate.

Sentința este cu drept de contestare cu apel în termen de 15 zile.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share