Un individ, acuzat de omorul soacrei și tentativa de omor a soției sale – trimis pe banca acuzaților

Procuratura raionului Criuleni anunță că a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată o cauza penală de învinuire a unui individ de 59 de ani, de comiterea infracțiunii de omor săvârșit cu bună știință asupra unui membru de familie, profitând de starea de neputință care se datorează vârstei înaintate, săvârșit cu o deosebită cruzime (art.145 alin.(2) lit. e), e1 ) și j) din Codul penal) și tentativă de omor cu deosebită cruzime a unui membru de familie (art. 27, art.145 alin.(2) lit. e1 ) și j) din Codul penal).

Conform învinuirii înaintate de către procurorii din cadrul Procuraturii raionului Criuleni, la data de 12 octombrie 2023, aproximativ la orele 22:30, învinuitul, aflându-se la domiciliul său, amplasat într-un sat din raionul Criuleni, împreună cu soția sa și soacra sa, din motive nestabilite de către organul de urmărire penală, i-a aplicat patru lovituri cu un cuțit de bucătărie în regiunea pieptului și patru lovituri cu un topor în regiunea capului, soacrei sale. Drept urmare, în urma vătămărilor cauzate, victima a decedat la fața locului. Acesta i-a aplicat lovituri cu ascuțișul toporului în regiunea capului și soției sale, însă aceasta a reușit să supraviețuiască, prefăcându-se moartă, pentru a nu mai primi lovituri. Reușind să apeleze 112, a fost transportată la Spitalul de Urgență, din mun. Chișinău.

Învinuitul a pledat nevinovat. Acesta se află în arest preventiv.

Acuzatul riscă o pedeapsă maximă sub formă de închisoare pe un termen de până la 20 de ani sau detențiune pe viață.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share