Alexandr Slusari, membru al Consiliului de Administrare al companiei de stat Energocom și fost deputat al Platformei DA, a criticat lipsa de acțiune a autorităților în privința companiei Moldovagaz și a propus un plan concret pentru depășirea crizei din sectorul energetic. Acesta a subliniat că naționalizarea companiei nu este o soluție viabilă și a atras atenția asupra riscurilor asociate.
„Guvernul are acum la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a pune definitiv la punct această ”contoră” de influență cu denumirea Moldovagaz. Nu e nevoie de declarații tari, dar proaste, despre naționalizare. Pentru cei care nu cunosc, naționalizarea prevede ca statul, din impozitele noastre, să mai plătească recompensă Gazpromului pentru acțiunile acestuia în Moldovagaz sau să intre într-un litigiu internațional de durată pe acest subiect. Asta vreți, domnule prim-ministru? Sau prin asemenea fumigene politice încercați să vă justificați de ce ați protejat până acum Moldovagaz?”, a declarat Slusari.
El a propus ca, în condițiile stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale să îl înlocuiască pe Vadim Ceban din funcția de conducător al Moldovagaz cu o altă persoană, cum ar fi domnul Junghietu, o acțiune care, potrivit lui Slusari, fusese promisă de Guvern, dar care nu a fost încă realizată. Totodată, el a menționat că CSE ar putea desemna întreaga componență a conducerii executive a companiei. În sprijinul acestei propuneri, Slusari a amintit despre proiectul elaborat de Sergiu Tofilat, care prevede o administrare externă în cadrul Moldovagaz.
Slusari a atras atenția asupra faptului că actuala conducere a Moldovagaz continuă să recunoască datoriile de 709 milioane de dolari față de Gazprom, ceea ce, potrivit lui, a servit drept motiv pentru sistarea furnizării gazului din 1 ianuarie 2025. „Când domnul Recean vorbește așa de înflăcărat despre trădătorii politici, care vor să impună moldovenii să plătească datoriile dubioase către Gazprom, are dreptate. Doar că uită să adauge că actualul conducător de la Moldovagaz a confirmat în scris recunoașterea acestor datorii.”
El a mai sugerat ca Guvernul să conteste aceste datorii în arbitraj european, pe baza auditului internațional realizat anterior, argumentând că practica din Ucraina a demonstrat că astfel de acțiuni pot avea succes. În același timp, el a insistat ca Energocom să fie pregătit până la sfârșitul anului 2025 pentru a deveni furnizor de servicii publice și de ultimă opțiune, o sarcină deja inclusă în Planul strategic al companiei.
În ceea ce privește gazoductele gestionate de Moldovagaz, Slusari a subliniat necesitatea reglementării situației, menționând că multe dintre acestea au fost construite cu bani publici și de agenți economici, dar au fost „prihvatizate” de companie, așa cum a constatat Curtea de Conturi. „Dacă vom simți rezistență din partea Moldovagaz și dacă compania nu va fi încă în proces de insolvabilitate, atunci se poate analiza ideea naționalizării gazoductelor. Însă, dacă planul propus va fi realizat, nu vom avea nevoie să cheltuim bani din buget pentru acest lucru.”
În final, Alexandr Slusari a transmis un mesaj direct premierului Dorin Recean: „Dacă într-adevăr doriți ca Moldova să scape definitiv de șantajul energetic, lăsați declarațiile pentru electorală și faceți lucruri reale în acest context.”
Amintim că Vadim Ceban, actualul șef al Moldovagaz, a fost propus în funcție de către Guvernul condus de Maia Sandu.