Un membru al opoziției din Belarus a fost reținut de bărbați ”mascați”, în haine civile

Avocatul Maxime Znak, unul dintre ultimii doi membri ai Consiliului de Coordonare al opoziţiei încă în libertate şi rămaşi în Belarus, a fost reţinut miercuri dimineaţă de bărbaţi mascaţi, îmbrăcaţi în haine civile.

Anunțul a fost făcut de aliaţii săi, potrivit Agerpres, care citează AFP şi Reuters.

“Maxime Znak a venit la birou pentru a participa la o videoconferinţă, însă nu s-a mai alăturat (discuţiei). Nu a mai apucat decât să trimită cuvântul ‘mascaţi’”, a informat serviciul de presă al grupului său de opoziţie pe canalul său de mesagerie, Telegram, publicând de asemenea o fotografie cu avocatul condus de bărbaţi înarmaţi şi în civil.

Potrivit agenţiei de presă RIA, poliţia din Belarus nu are informaţii privind o presupusă reţinere a lui Znak.

Avocatul lui Znak a declarat, citat de Sputnik Belarus, că apartamentul politicianului de opoziţie a fost verificat de comisia de anchetă a ţării.

Conform Sputnik Belarus, Znak face obiectul unor proceduri judiciare din partea comisiei de anchetă.

Agenţia Interfax a relatat că anchetatori ai statului au verificat de asemenea birourile politicianului de opoziţie Viktor Babariko, aflat la închisoare.

Marţi, o cunoscută lideră a opoziţiei, Maria Kolesnikova, şi-a rupt paşaportul pentru a nu putea fi forţată să treacă graniţa în Ucraina după ce a fost răpită de pe stradă la Minsk, au spus doi dintre aliaţii săi.

Consiliul de Coordonare al opoziţiei încearcă să obţină un dialog cu președintele Aleksandr Lukaşenko în legătură cu ceea ce consideră a fi alegerile prezidenţiale falsificate de la începutul lunii august, în urma cărora a izbucnit o amplă mişcare de protest împotriva veteranului preşedinte al ţării.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share