Un moldovean de 19 ani, prins la frontiera română cu un permis de conducere fals, emis în Marea Britanie

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui tânăr asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.

În data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 22.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în România, T.M., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 19 ani, pasager într-un autoturism marca Audi, înmatriculat în România.

Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care a fost descoperit asupra persoanei un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din Marea Britanie. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că în cursul anului 2020 a urmat cursurile unei şcoli de şoferi din Marea Britanie şi nu avea cunoştinţă că documentul ar fi fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: echipa.md

Total
0
Shares
 
Total
0
Share