Un moldovean de 32 de ani, prins în Italia cu peste 100 KG de droguri, în mașină

Un moldovean de 32 de ani, prins în Italia cu peste 100 KG de droguri, în mașină .

Totul s-a întâmplat la sfârșitul lunii ianuarie, pe o stradă din comuna Vicovaro, provincia Roma. Presa din Italia scrie că carabinierii au oprit mașina condusă de moldovean pentru un control de rutină. În timpul verificărilor, conaționalul nostru a început să manifeste un comportament agitat și nervos, lucru ce i-a făcut pe carabinieri să verifice mai amănunțit vehiculul.

În urma verificărilor, oamenii legii din peninsulă și-au da seama că de fapt, vehiculul ar avea podea dublă. După dezasamblare, carabinierii au rămas fără replică. În ascunziș erau peste 100 de kg de Hașiș, care, dacă ajungea pe piața neagră, ar fi fost vândut cu circa 600.000 de euro.

Prin urmare, moldoveanul a fost încătușat chiar la fața locului, iar toată cantitatea de Hașiș a fost confiscată, pentru ca apoi să fie arsă.

Moldoveanul va compărea pe banca acuzaților și va fi judecat conform legii din Italia.

Sursa: echipa.md

Total
0
Shares
 
Total
0
Share