Un moldovean s-a întors din SUA cu 66 de telefoane în valiză dar a fost reținut de colaboratorii vamali

contrabanda cu telefoane, contrabanda prin aeroport

Un locuitor al mun. Chișinău, care se întorcea din or. Chicago, SUA, este cercetat penal pentru contrabandă cu telefoane mobile de tip smartphone, în valoare totală de 337.000 lei. În valizele acestuia, ofițerii serviciilor specializate ale Vămii au depistat 66 de dispozitive uzate, mărcile ”iPhone” și ”Samsung”, care au fost tăinuite de la controlul vamal. Reținerea a avut loc cu suportul operativ al ofițerilor SIS.

Cazul a fost înregistrat pe aeroportul din Capitală la data de 15 martie curent. Imediat după consemnarea depistării, organul de urmărire penală al Serviciului Vamal a inițiat o cauză penală pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în proporții deosebit de mari.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii arii infracționale și identificării unor eventuali complici. Persoanele implicate riscă închisoare pe un termen de până la 10 ani.

Conducerea urmăririi penale inițiate pe acest caz este exercitată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

 contrabanda cu telefoane, contrabanda prin aeroport
Total
0
Shares
 
Total
0
Share