Un pelican înfometat a înghițit un telefon mobil

Un pelican înfometat, care a smuls telefonul mobil din mâna unei femei crezând că este un peşte, a fost tratat cu succes de specialiştii unui Centru de conservare a animalelor din sudul Floridei care i-au salvat viaţa, au informat miercuri mass-media locale citate de EFE.

Văzând că pasărea nu se simte bine, femeia, se pare o turistă, a folosit un alt telefon pentru a suna la Centrul de conservare a vieţii sălbatice din Florida. Specialiştii s-au deplasat la baza sportivă Upper Keys şi au transportat pelicanul la centrul situat la 120 de km sud de Miami.

Emma McCarthy, o angajată a centrului specializată în îngrijirea păsărilor, şi tehnicianul Adam Manglitz au lucrat împreună pentru a extrage telefonul din stomacul păsării într-o operaţiune reuşită.

Într-o înregistrare video prezentată de instituţie se vede cum tânara McCarthy îşi introduce braţul drept – până la umăr – în pliscul pelicanului, care a nu a opus rezistenţă, şi scoate telefonul.

“Era acoperit de solzi de peşte şi viermi, aşa că a fost destul de neplăcut”, a declarat Jordan Budnik, directorul centrului, care a precizat că telefonul nu funcţiona.

Pelicanii au esofagul şi stomacul de mari dimensiuni, totuşi a fost aleasă pentru această intervenţie o fată cu mâinile mai mici, precum tânăra McCarthy, pentru a nu mai fi nevoie să se anestezieze pasărea.

“Hrănirea animalelor sălbatice are consecinţe pe termen lung, acestea obişnuindu-se cu prezenţa oamenilor care le oferă de mâncare”, a avertizat Budnik.

Deşi există aproape 40 de specii care trăiesc în arhipelagul Florida Keys, Budnik a declarat că pelicanii sunt păsările care ajung cel mai frecvent la centru, deoarece suferă leziuni ale stomacului, înghiţind pungi sau carcase de peşti aruncate de oameni.

Sursa: agerpres.ro

Citește și: Oamenii de știință belgieni propun înlocuirea untului din lapte cu untul din insecte

Total
0
Shares
Total
0
Share