Un politician își face reclamă pe Pornhub: “După ce îți termini treburile, să nu uiți să mergi la vot”

Joachim B. Olsen, un politician danez care face parte din Alianţa Liberală, a găsit o modalitate unică de a atrage noi votanţi: a publicat o reclamă de campanie electorală pe Pornhub, relatează CNN.

Olsen speră ca reclama de pe site să îl ajute să fie reales în parlamentul danez la alegerile parlamentare de pe 5 iunie, transmite digi24.ro

Sloganul său este: „Când terminaţi să vă masturbaţi, votaţi pentru Jokke”, aceasta fiind porecla dată persoanelor cu numele de Joachim.

Olsen, care a câştigat o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Atena în 2004, a declarat: „Trebuie să faci campanie peste tot, aşa că am crezut că ar fi amuzant să postăm o reclamă pe Pornhub. Jumătate din tot ce este pe internet este pornografie şi trebuie să fii acolo unde sunt votanţii, inclusiv pe un site pornografic”, conform Copenhagen Post.

El a declarat că nu s-a consultat cu partidul său înainte să posteze reclama.

„Ştiu că unii oameni vor fi revoltaţi. Nu poţi să spui nimic în ziua de azi fără ca cineva să se supere. Nu iau asta foarte în serios. Cei care mă ştiu ca politician ştiu că sunt serios, însă am simţul umorului şi cred că este ceva amuzant”, a afirmat Olsen.

Danezii vor merge la urne pe 5 iunie.

Total
0
Shares
Total
0
Share