Nouă primării din Republica Moldova au început procesul de amalgamare voluntară, iar alte 60 și-au arătat interesul pentru această inițiativă, a declarat secretarul general adjunct al guvernului, Andrei Strah, în cadrul emisiunii ”Bună Dimineața” de la Moldova 1.
Strah a subliniat că acest proces va aduce beneficii semnificative, inclusiv creșterea calității educației în instituțiile de învățământ din localitățile care vor fuziona.
Prin unirea resurselor, noile primării consolidate vor putea să ofere servicii de calitate, susține Andrei Strah. „Amalgamarea presupune automat dezvoltare. În cazul în care va exista o singură școală, această școală va presta servicii de educație mult mai calitative decât cele două care au existat până la, sau cele trei”.
De asemenea, amalgamarea ar putea aduce și o mai mare capacitate de atragere a fondurilor externe. Dacă numărul de beneficiari este mai mare, serviciile devin mai de perspectivă, precizează oficialul. „Respectiv și seriozitatea unui dosar pentru susținerea unui proiect de infrastructură sau de servicii, este mult mai serios din partea unei comunități cu mai mulți locuitori decât cu mai puțini”, a precizat Strah, subliniind că primăriile mai mari au șanse sporite să acceseze finanțări europene și internaționale.
Precizăm că procesul de amalgamare presupune absorbția satelor, comunelor, orașelor sau municipiilor de către o localitate din apropiere mai puternică din punct de vedere al capacităților administrative, formând astfel o unitate administrativ-teritorială nouă. Sunt și câteva condiții, noua unitate trebuie să aibă cel puțin 3000 de locuitori, iar primăria să poată acoperi cheltuielile pentru cel puțin 12 angajați, dar și alte câteva condiții.
În noiembrie 2023, Guvernul a aprobat metodologia de amalgamare voluntară și a anunțat că localitățile vor beneficia de sprijin financiar pentru pregătirea acestui proces.