Un separatist de la Tiraspol a pierdut zborul spre Moscova

Pretinsul ministru de externe de la Tiraspol s-a pornit aseară spre Federația Rusă, dar a pierdut zborul. Separatistul Vitalie Ignatiev urma să plece cu o aeronavă obișnuită, dar s-a reținut la etapa de control și nu a mai ajuns la Moscova, informează zonadesecuritate.md

Acesta învinuiește de acest fapt autoritățile Republicii Moldova.

„Prin întârzierea deliberată a procedurilor de control al pașapoartelor și a verificărilor aprofundate numite de „linia a doua”, inclusiv prin inspecția bunurilor personale și a bagajelor. Această provocare a fost premeditată de conducerea Republicii Moldova, care, sub pretextul executării de către Poliția de frontieră a Republicii Moldova, a unor proceduri tehnice au zădărnicit plecare. Prin provocarea de ieri, Chișinăul și-a demonstrat atitudinea reală față de valorile, drepturile și libertățile democratice”, se arată într-un comunicat emis de pretinsul minister din regiune.

Biroul Politici de Reintegrare a declarat pentru Zona de Securitate, în legătură cu este acuzații, că „nu a fost notificat despre o deplasare de serviciu a negociatorului-șef din partea Tiraspolului la Moscova.”

Total
0
Shares
Total
0
Share