Un șofer de autocar, depistat la frontieră cu permisul de conducere falsificat

În punctul de trecere a frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe, polițiștii de frontieră au identificat în flux un șofer de autocar care a prezentat permisul de conducere falsificat. Din spusele acestuia ar fi cumpărat permisul contra sumei de 15 mii grivne.

Pe sensul de intrare în R. Moldova s-a prezentat șoferul, fiind identificat ca cetățean al Ucrainei, în vârstă de 43 de ani. În timpul verificărilor documentelor de călătorie, polițiștii de frontieră au aut suspiciuni asupra autenticității permisului de conducere. Actul ar fi fost eliberat de către autoritățile ucrainene pe numele persoanei aflate la linia de control.

Cercetarea primară, cu tehnica specială de control, a rezultat că permisul conține semne vădite de falsificare.

La audieri, cetățeanul a declarat că își pierduse permisul de conducere și ar fi apelat la intermediari, identificați pe rețelele de socializare, pentru perfectarea altuia, oferind 15 000 de grivne.

În fapt, șoferul a fost înlăturat de la conducerea autocarului, la volanul căruia a urcat al doilea șofer, inclusiv străinul – neautorizat la trecerea frontierei de stat.

Documentul falsificat a fost ridicat și urmează să ajungă în laboratorul criminalistic al IGPF pentru expertiză.

Polițiștii de frontieră din Direcția regională EST cercetează în continuare cazul sub toate aspectele legale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share