Un șofer pe ruta „Republica Moldova – Portugalia” – curier pentru un permis de conducere fals

La șoferul unei rute ocazionale polițiștii de frontieră au depistat un permis de conducere falsificat. Bărbatul susține că a avut rolul doar de „curier”, fiind rugat să transmită documentul unei persoane când va ajunge în Portugalia, țara de destinație.

Astăzi, în jurul orei 02:30, în punctul de trecere a frontierei Cahul pentru formalitățile de control de nivelul II, ceea ce presupune verificări adiționale, a fost direcționat un microbuz de model Mercedes Sprinter, care efectua cursa „Republica Moldova – Portugalia”. Activitatea de control a avut loc în baza analizei de risc și a excluderii unor bănuieli privind implicarea în ilegalități transfrontaliere.

Ca urmare, atât pasagerilor cât și șoferului de microbuz, polițiștii de frontieră au solicitat prezentarea tuturor actelor deținute. În acest sens, șoferul a înmânat la control un plic în care se găsea un permis de conducere moldovenesc, eliberat pe numele unui moldovean pentru trei categorii de conducere. În cadrul cercetării amănunțite, cu ajutorul tehnicii speciale, angajații Poliției de Frontieră au constatat prezența indicilor de falsificare, având lipsa mai multor elemente de protecție.

Pe faptul celor depistate, șoferul nu a putut explica, deoarece actul i-a fost dat pentru a-l transmite în Portugalia.

Conform procedurilor legale, documentul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei.

Citește și: UPDATE // Tânăr de 20 de ani reținut în cazul angajatului MAI, care a fost găsit mort în adiacentul Palatului Național

Total
0
Shares
 
Total
0
Share