Social

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău, arestat pentru comiterea a 4 infracțiuni

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, originar din capitală, a fost reținut de către ofițerii secției investigare infracțiuni a inspectoratului de Poliție a sec. Buiucani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru comiterea a 3 escrocherii. Acesta s-a dovedit a fi în căutare de către Ip Ciocana pentru comiterea unui furt, pe numele acestuia fiind emis și un mandat de arest pentru termen de 30 de zile, dar acesta se eschiva de a se prezenta la solicitarea organelor de drept.

Prima escrocherie a fost înregistrată în luna martie a anului curent, când în timp ce se afla la domiciliul amicei sale, de pe str. L. Deleanu a sustras din portmoneul acesteia suma de 100 de euro .

Alt caz a fost înregistrat în luna august, când prin înșelăciune, a convins o domnișoară să procure un telefon de model ,, Iphone 11” în credit cu promisiunea ca va achita el ratele lunare. Ulterior suspectul a vândut telefonul mobil ,  cauzând victimei în vârstă de 22 de ani un prejudiciu de 20 000 lei.

Ultima escrocherie a avut loc pe data de 29 septembrie, când individul s-a întâlnit cu un prieten, pe str V. Lupu, și sub pretextul de a efectua un apel telefonic, prin înșelăciune a dobândit de la victima de 21 de ani telefonul mobil de model „ Samsung”. Ulterior cu bunul însușit a fugit într-o direcție necunoscută. Prin fapta dată individul a cauzat părții vătămate un prejudiciu în sumă de 4 750 lei.

Astfel, urmare a măsurilor speciale de investigație și urmărire penală întreprinse de către forțele de ordine individul a fost reținut și escortat la inspectorat. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina.

În acest context a fost inițiată o cauză penală pentru escrocherie, tânărul fiind plasat în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile. iar conform legislației individul riscă  o pedeapsă cu amendă în mărime de la 27 500 la 42 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

loading...

Comments are closed.