Un tânăr depistat vamă cu un permis fals. Actul falsificat fi costat 500 de euro

Un tânăr moldovean și-a cumpărat un permis de conducere falsificat și intenționa să-l folosească în străinătate. Pentru comiterea acestei ilegalități, conaționalul riscă dosar penal.

În data de 02 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei de Stat „Cahul-Oancea” rutier, pe direcția ieșire din țară s-a prezentat cetățeanul Republicii Moldova de 28 ani, în calitate de pasager la o mașină de ocazie. În cadrul controlului trecerii frontierei de stat, asupra acestuia a fost depistat un permis de conducere cu însemnele autorităților Republicii Moldova, care semnala indici de falsificare.

La extinderea verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut permisul de conducere, contra sumei de 500 euro, prin intermediari.

În continuare cercetările pe caz sunt efectuate în vederea elucidării circumstanțelor și atragerii la răspundere (art. 361, al.1 Cod Penal al Republicii Moldova).

Total
0
Shares
 
Total
0
Share