Un tânăr din Cantemir, condamnat la 17 ani de închisoare, pentru pornografie infantilă!

Sex oral în public, Cum au fost surprinşi doi tineri, în Parcul Valea Morilor din Capitală

Prin sentința Judecătoriei Cahul un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost recunoscut culpabil de săvârșirea traficului de copii și pornografie infantilă, fiind condamnat la închisoare pe un termen de 17 ani, informează PCCOCS.

Urmărirea penală pe acest caz a fost condusă de către procurorii ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOS), care au și reprezentat acuzarea în instanța de judecată.

În cadrul cercetării judecătorești s-a stabilit, că inculpatul a făcut cunoștință prin rețelele de socializare cu 5 minore, cu vârste cuprinse între 9 ani și 16 ani, purtând cu acestea discuții cu caracter obscen referitor la raporturi sexuale și solicitîndu-le să-i expedieze în formă electronică poze intime, fapt ce a fost realizat de către acestea.

Ulterior, în scopul exploatării sexuale necomerciale, abuzând de poziția de vulnerabilitate a victimilor, condiționată de vîrsta fragedă, utilizînd același sistem informatic și amenințîndu-le cu divulgarea informațiilor confidențiale familiei sau altor persoane și crearea de profiluri false în rețelele de socializare, ce ar conține imaginile foto și video intime obținute anterior, contrar voinței minorelor, le-a determinat să-și facă în continuare foto în ipostaze indecente şi să participe la sesiuni video.

Sentința este cu drept de atac în Curtea de Apel.

Total
0
Shares
Total
0
Share