Externe

Un tânăr milionar a murit la trei ani după ce și-a donat averea pentru că i s-a spus că mai avea doar trei luni de trăit

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un tânăr milionar, diagnosticat cu cancer, moare la trei ani după ce și-a donat averea pentru că i s-a spus că mai avea doar trei luni de trăit. Milionarul australian de 32 de ani, a primit vestea că va muri în curând în 2015, dar a mai trăit trei ani, scrie Daily Mail.

Tânărul milionar australian, Ali Banat, a murit la trei ani după ce a fost diagnosticat în 2015 cu cancer în stadiul patru. După ce a primit vestea, el a decis să își doneze toată averea unei fundații caritabile.

El a înființat în ianuarie 2016 fundația ”Musulmani din toată lumea” și și-a donat toată averea de aproximativ 2,1 milioane de dolari, acestei organizații. În ultimii trei ani s-a implicat în activitatea acesteia spunând că ajută ”frați și surori musulmani mai puțin norocoși” din țări precum Togo, Ghana și Burkina Faso.

După crearea fundației, el a realizat un film numit ”Gifted With Cancer” (n.r. Înzestrat cu cancer), în care a povestit că diagnosticul său a fost un adevărat “cadou” pentru că i-a oferit “șansa de a se schimba”.

Toți banii pe care i-a avut i-a donat și cu ei a investit în construirea unui sat care să găzduiască peste 200 văduve, o școală pentru 600 orfani și un mini-spital.

După decesul său, cei care conduc fundația au continuat să adune bani și în doar o săptămână au strâns din donații 1,3 milioane de dolari în doar o săptămână.

Într-un videoclip postat online cu puțin timp înainte de a muri, Ali le-a cerut celor care îl urmăreau să continue munca pe care a începută chiar dacă el nu va mai fi.

loading...

Comments are closed.