Un bărbat privat de dreptul de a conduce mijloace de transport a încercat astăzi să mituiască polițiștii, oferindu-le 300 de euro.
Pe traseul R-6, polițiștii INSP au oprit un automobil de marcă Audi cu numere de înmatriculare străine care circula cu viteză excesivă. La volan se afla un tânăr de 24 de ani din Republica Moldova.
În timpul verificărilor, consultând sistemul de date informaționale, s-a constatat că șoferul are dreptul de a conduce suspendat.
Pentru a evita sancțiunile, individul le-a oferit polițiștilor 300 de euro. În ciuda ofertei, forțele de ordine au refuzat mita, iar șoferul a lăsat banii sub bancheta din față a mașinii.
La fața locului, o echipă operativă din cadrul instituțiilor specializate a fost chemată pentru a aduna probe și documente relevante.
Tânărul va fi cercetat contravențional pentru încălcările rutiere, dar și penal pentru corupție activă. Potrivit legislației penale, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la șase ani și o amendă cuprinsă între 100 000 și 200 000 de lei.
”Reamintim că, în conformitate cu noile prevederi, persoanele care conduc un vehicul cu dreptul de a conduce suspendat riscă să fie privat de mașină. În acest caz, autoritățile vor iniția procedura de confiscare a vehiculului.
Încurajăm conducătorii auto să respecte regulile de circulație și legislația în vigoare”, a transmis Poliția.