Un taximetrist a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru trafic de copii

Urmare a unui dosar trimis în judecată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) un taximetrist a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru trafic de copii.

Mai exact, procurorii PCCOCS l-au trimis pe acesta pe banca acuzaților pentru serviciile de transportare, în Chișinău, a patru adolescente care prestau servicii sexuale, sub patronajul ilegal al fiului său, în perioada septembrie-decembrie 2021. În aprilie 2022, procurorii anunțaseră și despre condamnarea fiului care atunci avea vârsta de 21 de ani la 12 ani închisoare. Spre deosebire de tată, fiul și-a recunoscut vinovăția pentru organizarea prestării serviciilor sexuale de către cinci adolescente cu vârste între 16 și 17 ani originare din sau domiciliate în Chișinău, Căușeni, Ștefan-Vodă și Ungheni.

Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, majoritatea adolescentelor făceau parte din familii incomplete, cu nevoi financiare, fără supraveghere părintească (o adolescentă locuia anterior într-un Centru de Plasament), iar una din ele a și fost exmatriculată din școală, din cauza absențelor nemotivate. Din serviciile sexuale prestate clienților acestora le revenea 50% din venit, iar din această sumă, acestea îi achitau taximetristului inculpat și 100 lei per călătorie.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share