Externe

Un tip care a evadat din Coreea de Nord îți spune cum era viața în „cea mai bună țară din lume”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Evadarea din Coreea de Nord l-a costat cinci ani din viață. Acum Jun Heo vrea să-și spună povestea întregii lumi.

Își aduce aminte de mașini. De șocul pe care l-a resimțit când a văzut multe mașini care se deplasează pe străzi, înconjurate de clădiri uriașe. „Vedeam asta pentru prima dată-n viață. Pe drumurile din Coreea de Nord nu există mașini. De fapt, nu prea există nimic.”

S-a întâmplat acum doisprezece ani, dar Jun Heo vorbește despre asta ca și cum ar fi fost ieri. Ziua în care lumea, așa cum o știuse el, s-a prăbușit. Ziua în care i-a urmat pe cei doi traficanți chinezi trimiși de mama lui și a traversat Râul Tumen dintre Coreea de Nord și China cu ei.

Jun a fost crescut în mizerie în Chongjin, un oraș de coastă din nord-estul Coreei de Nord. Avea 14 ani în 2004, când mama lui s-a hotărât să fugă din Coreea de Nord în China. Cam un an mai târziu reușise să ajungă în Coreea de Sud. E țelul suprem pentru cei care evadează din Coreea de Nord, pentru că odată ajunși acolo, pot să ceară statut de refugiat.

Însă pentru Jun lucrurile n-aveau să meargă atât de lin. La o săptămână după ce-a pus piciorul în China, s-a trezit cu vreo zece alți evadați, ascunși în casa unui traficant de oameni de lângă Beijing. Au fost instruiți să nu iasă din casă. Erau prinși în capcană. Traficantul s-a întors cu polițiști înarmați. Era spion sau pur și simplu îi vânduse autorităților? Nu mai conta. Evadații nord-coreeni căzuseră în mâinile poliției chineze.

În câteva zile au fost trimiși înapoi în Coreea de Nord. Așa funcționează înțelegerea între China și țara vecină și aliată. Jun Heo a fost trimis într-un lagăr de concentrare, unde dormea nopțile pe podeaua unei celule de închisoare, iar tortura și munca silnică făceau parte din rutina de zi cu zi. Acolo, Jun a fost învățat că ceea ce văzuse în China era un miraj. „Am început să mă întreb dacă sunt nebun. Dacă ce văzusem fusese real. Visasem?”

coreea de nord, cum era viața în „cea mai bună țară din lume”

Evadarea

Dacă Jun le spunea rudelor lui orice despre ce-a văzut în China, putea să putrezească la închisoare pentru tot restul vieții. „N-am avut voie să vorbesc cu nimeni despre asta. Poliția secretă era pe urmele mele. În fiecare dimineață și-n fiecare seară trebuia să le dau raportul.”

Adolescentul nu mai avea voie la școală. Interacțiunile cu prietenii îi erau limitate la minimum. Într-un oraș fără curent electric, fiecare zi se transforma într-o lentă agonie între două nopți cu somn rău. Ca și restul familiei sale, Jun abia avea ce să mănânce. Lipsea mâncarea. Își petrecea majoritatea zilelor hoinărind.

„Îmi aduc aminte că urcam același munte în fiecare zi, timp de aproape trei ani. Era unul dintre puținele lucruri pe care aveam voie să le fac.” De-acolo vedea, mult sub el, copiii care intrau și ieșeau dintr-o școală la care nu mai avea voie să meargă. Acolo, sus pe munte, Jun Heo a început să-și plănuiască următoarea evadare.

În decembrie 2008, la trei ani după ce a fost trimis înapoi în Coreea de Nord, a evadat din nou. Cineva l-a ajutat să traverseze Râul Tumen. Dar, din nou, a preferat să nu dea detalii despre evadare în sine. Nu vrea să dea indicii unui sistem nord coreean care a sporit paza la graniță în 2017, în încercarea de a-și împiedica populația înfometată să fugă din țară.

Traversarea spre China era doar primul pas către libertate. Jun a învățat asta pe pielea lui în timpul primei evadări. Și-a petrecut primele luni pe cealaltă parte a râului ascunzându-se în Yanji, un oraș în nord-estul Chinei, în apropiere de graniță. „Eram în pericol, pentru că încă eram atât de aproape de Coreea de Nord. Există mulți spioni nord-coreeni în Yanji, care încearcă să prindă evadații. După trei luni, am reușit să ajung la Shanghai, care era un loc mai sigur pentru mine.”

Din Shanghai a ureșit să ajungă la mama lui. În 2005, traficanții de oameni i-au dat un număr de telefon s-o contacteze în Coreea de Sud. Nu l-a uitat niciodată și, din fericire, nu și-a schimbat numărul.

„În ciuda faptului că aveam un job, tot trăiam cu frica constantă că identitatea mea reală avea să fie descoperită și c-o să fiu trimis înapoi în Coreea de Nord. Mama trecea printr-o perioadă financiară dificilă, dar după doi ani strânsese destui bani cât să trimită un traficant nou să mă aducă în Coreea de Sud.”

Cu ajutorul traficantului, Jun a ajuns ilegal în Thailanda. De acolo, putea să ceară statut de refugiat în Coreea de Sud. Și-a petrecut două luni între Chiang Mai și Bangkok înainte că, în cele din urmă, să zboare la Seul.

Refugiatul minune – Continuă lectura AICI 

loading...

Comments are closed.